LUN așa cum îl descriem, înseamnă, ca și celelalte arte care ne trăiesc, o extensie a ceea ce simțim și transformăm prin filtrul uman, din vasta percepție asupra creației, a ceea ce este și devine. Arta ni se arată ca o oglindire a adâncului, desfășurând hărți emoționale ale subconștientului, în procese de autocunoaștere și recunoaștere a esenței.
Opera noastră se ocupă, în general, de redarea unui univers figurativ suprarealist, fluid și volumetric, care își schimbă permanent reperele de contact. Cautăm ambivalența vieții, misterul imaginarului transpus în materie.
Obiectele le clădim pe structuri interioare ca o realitate sensibilă, căutând mișcarea și armonia prin contemplarea viului și a frumosului.

LUN explorează o modalitate concretă de ancorare a armoniei dintre habitatul uman și natură, recurgând la o sinestezie de elemente care definesc prin obiect, un traseu neo-organic.

Cea mai mare inspirație pe care o avem, vine din euritmia naturii înconjurătoare. În compoziția naturii elementele sunt organice, ele curg și se unduiesc, precum apa care își găsește loc în drumul ei, sau ca vântul care ocolește formele copacilor. De asemenea formele aerodinamice ale păsărilor sau a unei picături de apă există și corelează în așa masură unele cu altele, încât în toată această mișcare ele creează o simbioză. Aducând acest concept în creațiile noastre, credem că omul face parte din această natură, nu îi este străină și nu este străin față de ea.

Încercarea noastră este de a crea prin obiect o conexiune a omului cu natura, întărind astfel ideea de apartenență la ea. Pe lângă acest aspect intervenim în procesul de creație prin observarea simțurilor înspre ceea ce ne trezește o naturalețe aproape arhaică resădită în prezent.

Obiectul LUN este menit să completeze ambianța și să fluidizeze spațiul habitual. Intervenim în granița dintre estetic și funcțional pentru a le face pe acestea să coreleze și să genereze o nouă caracteristică senzorială ce canalizează relația deținătorului cu obiectul, spre o nouă experiență mult mai aproape și mai personală cu acesta. În baza acestei relații construim o atitudine sănătoasă referitoare la epuizarea cresurselor naturale, de altfel indispensabile. Ritmul accelerat pe care consumerismul materialist îl are în exploatarea resurselor naturale, a dus inevitabil la reacții adverse, la alternative etice de prezervare a acestora, plecând mai întâi de la o perspectivă sustenabilă a consumului pentru ca mai apoi să se ajungă la o atitudine mai personală cu obiectul.
În scopul atingerii sustenabilității si principiului antropic, ne folosim de congruența tehnologică și manufactură, care conservă și conferă lemnului, eleganța rațională a funcționalității. În același timp, lemnul cât și finisajele folosite îi atribuie acestuia o reintegrare necesară în natură în momentul în care își va înceta rolul funcțional firesc.

În ciclicitatea ei natura devine atemporală, dar în elementele care o compun ea este efemeră, se reintegrează pe sine. Un obiect devine efemer și atemporal, în același timp, în momentul în care participă la acest ciclu al reintegrarii, al dispariției și renașterii.